Viziunea Centrului de Suport pentru Acţiuni Climatice - Un hub de colaborare și inovație

Publicat: 4 mar. 2025 Timp de citit: 2 minute

 Centrul de Suport pentru Acţiuni Climatice (CSAC) Timişoara va fi punct de sprijin esențial pentru autorități locale, ONG-uri și alte organizații interesate în combaterea schimbărilor climatice. "Ne propunem să facilităm colaborarea între diferiți actori locali, oferind expertiză tehnică, soluții de adaptare și acces la resurse pentru proiecte climatice sustenabile", explică directorul de proiect din partea Universitatii Politehnica Timisoara, ş.l dr. Ing. Rares Halbac Cotoara Zamfir.

Înființat în cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT), Centrul servește drept platformă pentru dezvoltarea de strategii locale, oferind suport tehnic și metodologic pentru accesarea fondurilor de mediu și implementarea unor soluții bazate pe natură.

Caption: An ELCA  work meeting in Timişoara
© Foto: Cristina Hălbac-Cotoară-Zamfir

Activitatea pe teren: de la documentare la implementare

De-a lungul ultimului an, Eugenia Grecu membră în echipa de proiect ELCA a lucrat intens pentru a cartografia stakeholderii relevanți și pentru a fi construite parteneriate durabile, bazându-se pe o munca în echipă cu David Popescu, Cristina şi Rareş Hălbac. „Alături de colegii mei din proiect, am realizat aceasta cartografiere a stakeholders, pe baza a numeroase întâlniri avute de membri ai echipei de proiect cu autorități locale, ONG-uri și instituții publice cu scopul de a înțelege cat mai bine nevoile comunităților și pentru a facilita accesul la finanțări pentru proiecte de dezvoltare durabilă”, explică ea.

Printre principalele realizări ale CSAC în ultimele luni se numără:

  • Sesiuni de lucru cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Timișul de Centru, unde s-au identificat provocările primăriilor locale în atragerea de fonduri europene și în dezvoltarea de politici climatice eficiente.
  • Întâlniri cu reprezentanti ai Ministerului Agriculturii și ai Agenției pentru Finanțare a Investițiilor Rurale, pentru a identifica oportunități de finanțare pentru proiecte de sustenabilitate
  • Participarea la workshop-uri și evenimente academice organizate de UPT, pentru a integra cele mai recente soluții științifice în strategiile locale de acțiune climatică
  • Realizarea unui Stakeholder Engagement Plan (SEP), un document esențial care structurează relațiile dintre CSAC și partenerii locali 

Provocări și perspective

David Popescu, consultant CSAC subliniază că, deși există o deschidere din partea autorităților locale, lipsa de resurse umane specializate și birocrația excesivă rămân obstacole majore. „Doar câteva primării dispun de departamente specializate în accesarea de fonduri europene, iar strategiile de mediu sunt adesea secundare în planurile administrațiilor locale", explică el.

În ciuda acestor provocări, CSAC își propune să devină un motor al schimbării la nivel regional. „Lucrăm la dezvoltarea unor ghiduri de bune practici, sesiuni de formare și crearea unor parteneriate internaționale pentru a facilita schimbul de know-how și accesul la finanțări. Proiectul ELCA nu doar că aduce soluții concrete pentru problemele de mediu, dar creează și un model sustenabil de implicare și acțiune locală.

Munca noastră nu se oprește aici. Următorii ani vor fi esențiali pentru dezvoltarea și consolidarea CSC, iar obiectivul nostru este să transformăm acest centru într-un pilon de referință pentru politica climatică regională”, conchide David Popescu.

Cu o echipă dedicată și un plan bine structurat, CSAC este pregătit să devină un reper în domeniul acțiunilor climatice locale, oferind un exemplu concret de implicare activă în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Author: Cristina Hălbac-Cotoară-Zamfir

Articole similare